joi, 24 noiembrie 2016

Cecenia 1994

ei îmi spuneau
ochi pentru ochi
dintre pentru dinte
dar eu spuneam:
DRAGOSTE
şi mâna care ţinea arma
& trebuia să ucidă
mângâia deseori pielea
albă a unei femei ruse
de la marginea
oraşului
și chiar acum
când camarazii mei aruncă la
tomberoan capul unui
prizonier rus
eu alunec în ea
tăcut şi lent
ca flegma pe uniforma unui
poliţist

luni, 14 noiembrie 2016

odă (în metru postuman)

nu credeam să-nvăţ
a mă plictisi vreodată
pururi tânăr îndopat cu ecstasy
cutreieram toate cluburile
bengoase

când deodată tu
răsărişi în cale-mi
plictiseală tu
dulce ca lămâia

jalnic mă perpelesc
că viermele zemos
pe grătar
ori că vorba Domnului
pe buza călugărului mieros

piară-mi eczema urâtului
de pe inghinalul sufletului
vreau să mor distrându-mă
cu fraţii mei ciobiţi

p.s. dacă mor
să deschideţi fereastra
- mă împut repede






marți, 8 noiembrie 2016

toamna

a venit toamna
au ruginit frunzele
a ruginit şi maşina lui tata
pe care cad frunzele
a ruginit şi tata

a venit toamna
blocurile gri sunt
parcă mai gri
viaţa e 
tot mai grea
noapte sufocările
tot mai dese

a venit toamna
acoperă-mi inima
cu ceva
cu puroi 
cu smoală fierbinte
cu flegma ta

sâmbătă, 29 octombrie 2016

Tirana, 1986



cu mâinile scheletice
strecurate printre gratii
cânt Oda bucuriei

din celelalte saloane
raspund slab zeci
de glasuri

e minunat aici la noi
la ospiciu
ne dau şi chifteluţe

vineri, 28 octombrie 2016

the fighter (mai veche, scoasă de la naftalină)


acum ştiu deja 
cei care mi-au spus
că totul
va fi bine
m-au minţit
trăiesc o eternă zi
de marţi
repetând rolul de învins
între cele trei
ceasuri rele
de multă vreme
nu mai există nimic
care să-mi încălzească
inima mare & goală
ca uzina dezafectată
de la I.M.G.B.
dar eu continui
să supravieţuiesc
ca un prezervativ folosit
aruncat în veceu
ce se-ncăpăţânează totuşi
să reziste şuvoiului
de apă

marți, 19 iulie 2016

yhy

ai fi putut
crea un imperiu
decupând o geografie
a terorii
sau încarna
un ultim han mongol
barbarul care să mântuie
o lume obosită
dar tu te uiţi toată ziua
la meciuri pai bine măi
Cornele!




miercuri, 9 martie 2016

Teodor Dună o muerte


zi de zi stau la geam
urmăresc circuitul nebuniei
în natură
nicio crenguţă ruptă de vânt
nu-mi scapă
nicio furnică zdrobită de o talpă grăbită să
prindă autobuzul
e atâta cruzime inconştientă
& multă suferinţă produsă de simpla
respiraţie
durerea mă-nghite încet
pentru că sunt un
dulce

joi, 11 februarie 2016

Turkmenistan, 2009


la 7 ani eram deja respectat
mă apreciau toţi vecinii
precum şi învăţătoarea
apoi premii peste premii
olimpiade peste olimpiade
la 18 ani
şapte universităţi din Vest se băteau pe mine
peste patru ani
eram curtat de o firmă germană de top
dar eu nu m-am vândut
am rămas aici
la Aşgabat căci
noi locului ne ţinem
cum am fost
aşa rămânem







.

rugăciunea unui dac, România, 2016

arabilor le-ai dat petrol
negrilor le-ai făcut pula mare
pe asiatici i-ai multiplicat până n-ai mai putut
dă-mi şi mie Doamne ceva
robului tău
mielului tău
fraierului tău preferat
dă-mi & mie Bulangiule ceva:

pentru copilaşi





duminică, 7 februarie 2016

undeva în spațiu, anul 2438



miroase a acid prăjit
& a picioare nespălate
semn că mica mea navetă
începe să cedeze
& că încep să mă împut
nu m-am mai spălat
de acum 964 de zile
mai exact de când
am fost exilat de pe naveta stelară
după ce am fost prins
în timp ce dădeam iama
în stocul de icre negre

cerul înstelat peste tot
& ideea imorală în mine


.

luni, 11 ianuarie 2016

miercuri, 6 ianuarie 2016

Mexic, Tijuana, septembrie 2006 (A History of Violence)


l-am omorât
pe Pablo Chioru
care-l înjunghiase
pe fratele meu
Reicardo Gât-Sucit
care-l snopise în bataie
pe fratele lui Pablo
Carlos Măcelaru care-l
împușcase pe unchiul nostru
Javier Crocodilu
pentru că găinile acestuia
ciuguleau iarbă
din curtea lui

duminică, 3 ianuarie 2016

România, Berceni, 1 decembrie 2014

am dat refresh
& nu-mi mai amintesc
nicio minciună
învăţată la şcoală
am uitat numele patriei
în care trăiesc
urechile mele
nu mai aud deloc
glasul străbunilor
m-am născut aici
din întâmplare
cum din întâmplare
într-o zi poate
am să mor în altă parte
mă mulţumesc
cu istoria care înseamnă
ceva doar pentru mine
azi am desfăcut
şampania & sărbătoresc
20 de ani
de la prima
labă